Secţia Cardiologie

Secția de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, s-a înființat în anul 1979 și funcționează în prezent cu un număr de 60 paturi.
În anul 2002, în structura secției se înființează Compartimentul de Terpie Intensivă Coronarieni, cu 10 paturi, amenajat și dotat cu aparatură modernă, de urmărire a principalilor parametrii hemodinamici, dotare menită să asigure o îngrijire medicală intensivă, de înaltă performanță a sindroamelor coronariene acute, cât și a stărilor critice cardio-vasculare.
Compartimentul menționat și Secția Cardiologie asigură un număr de peste 2.500 de internări anual, la pacienți provenind atât din județul Maramureș, cât și din județele limitrofe (Sălaj, Satu Mare), asigurând posibilități moderne de tratament și diagnostic, în special în regim de urgență.
Din anul 2004, cu sprijinul Ministerului Sănătății și implicarea Dr. Pop Calin, s-a reușit implementarea Programului Național de Sănătate (de implant stimulatoare cardiace și defibrilatoare electrice interne) și in județul nostru. De atunci, în cadrul Secției Cardiologie se practică cu succes implantarea de stimulatoare cardiace și defibrilatoare electrice interne, ajungându-se, la sfârșitul anului 2010, la un număr de 410 implanturi stimulatoare și 10 defibrilatoare cardiace.
Din anul 2006, realizăm curent pentru pacienții de județ și pentru cei din județele învecinate, activitatea de ecografie transesofagiană.
În anul 2010, s-a înființat Compartimentul de Explorări Angiografice, laborator dotat cu tehnologie imagistică de înaltă performanță, scopul înființării acestuia fiind evaluarea și tratamentul modern al sindroamelor coronariene și patologiei vasculare. În cadrul acestui laborator se realizează proceduri de coronarografie, angiografie, arteriografie.
Din anul 2004, Secția Cardiologie desfășoară activități de cercetare clinică medicală, colectivul secției fiind implicat în trialuri majore (EXTRACT, TIMI 25, SHIFT, BEAUTIFUL, ORIGIN), care au schimbat și influentat major practica cardiologică la nivel mondial. Cu fondurile obținute de spital din această activitate s-au realizat dotări cu aparatură și logistică pentru secție, în valoare de aproximativ 100.000 de EURO, materializate, printre altele, prin aparate Holter EKG, Holter TA, monitoare cardiace, ergometrie, aparat de ecografie transesofagiană.
Secția Cardiologie, prin activitatea Conf. Dr. Pop Călin, este implicată și in derularea de granturi de cercetare la nivel național, cum este cel realizat în parteneriat cu UMF Cluj Napoca, sub conducerea Prof. Dr. Zdrenghea Dumitru, cu titlul “Rolul ablatiei cu radiofrecvență în abordarea terapeutică a flutter-ului atrial”.
Secția Cardiologie colaborează și cu alte instituții de specialitate din țară, în vederea asigurării de servicii medicale de calitate și creșterea speranței de viață, în special la pacienții cu sindroame coronariene, disecții aortice, ischemii critice, ș.a.m.d.

În cadrul Secției Cardiologie se desfășoară studiul RELAX-AHF.

Instituțiile cu care există o strânsă legătură de colaborare sunt:

- ”Insitutul Inimii” Cluj Napoca
- ”Clinica de Chirurgie Cardiovasculară” Cluj Napoca
- ”Clinica Med. I” – Secția de Recuperare Cardiologică Cluj Napoca
- ”Institul de Boli Cardiovasculare și Transplant” Tg. Mureș
- ”Insitutul de Boli Cardiovasculare” Timișoara
- ”Spitalul Universitar de Urgență” București
- ”Spitalul de Urgență Floreasca” București

Secția Cardiologie activează cu următorii medici:

1. Șef Secție - Dr. Pop Călin Florin – Medic Primar Cardiolog, Conferențiar și Doctor în Științe Medicale
2. Dr. Mercea Corina Delia - Medic Primar Cardiolog
3. Dr. Schiesser Georgeta – Medic Primar Cardiolog
4. Dr. Șchiopu Mihai - Medic Primar Boli Interne, Specialist Cardiolog
5. Dr. Dicu Daniela – Medic Primar Cardiolog
6. Dr. Todea Silviu Bogdan – Medic Primar Cardiolog
7. Dr. Banu-Bradu Tedora-Andia - Medic Primar Cardiolog
8. Dr. Tăruși Mariana - Medic Specialist Cardiolog
9. Dr. Matei Claudia Alina - Medic Specialist Cardiolog
10. Dr. Ivașcu Ștefan Bogdan - Medic Specialist Cardiolog

Asistent șef: Barboloviciu Gina

Localizare pe hartă

Top