A doua ediție a Simpozionului ”Medicina de Urgență Azi” continuă cu prezentări medicale și workshop-uri interactive

Deschiderea oficială a celei de-a doua ediții a Simpozionul ”Medicina de Urgență Azi” a avut loc vineri, 27 ianuarie 2017, la ora 10.00, în sala de conferințe a Hotelului Carpați din Baia Mare. În prezența a numeroși participanți din întreaga țară, cuvântul de deschidere a aparținut managerului Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, ec. Sorina Pintea, care a subliniat importanța celor care participă la salvarea de vieți omenești. Totodată, au fost amintite și ONG-urile care au susținut sistemul de urgență și unitatea medicală, făcând referire la Asociația Prietenii Spitalului Dr. Constantin Opriș, care s-a dovedit a fi un partener loial și corect în multiplele proiecte derulate în ultimii ani, dar și la Asociația Părinți Salvatori și Asociația Ajutor Maltez.
Deschiderea simpozionului a fost moderată de dr. Călin Man, care a dat, pe rând, cuvântul subprefectului județului Maramureș, Gavriș Ardelean, dar și vicepreședintelui Consiliului Județean Maramureș, Ioan Doru Dăncuș.
Un invitat special este prof. dr. Dorel Săndesc, președinte al Societății Române de Anestezie șiTerapie Intensivă (SRATI), cel care a fost prezent și la prima ediție a acestui simpozion. Dorel Săndesc a arătat că vine în Baia Mare deoarece apreciază tot ceea ce s-a făcut pentru sistemul medical, iar această întâlnire reprezintă expresia realizărilor unui brand deja național, implementat cu succes de Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare. Președintele SRATI a felicitat întreg colectivul spitalului și a reiterat ideea că medicina de urgență nu trebuie împărțită în zone, respectiv prespital și spital. În medicina de urgență trebuie integrat tot ce înseamnă lanțul supraviețuirii.
La cuvânt a urmat Dr. Călin Alexandru, directorul general al Direcţiei Generale Management Urgențe Medicale, care a arătat că medicina de urgență este sâmburele unei revoluții de mentalitate a sistemului medical și aceasta este cea care va schimba întreg sistemul de sănătate. Dr. Hadrian Borcea, medic-șef al UPU Oradea a subliniat faptul că România se află în topul a tot ce înseamnă asistență de urgență, fiind printre primele țări din Europa cu dotare la acest capitol. Doctorul Borcea consideră că astfel de simpozioane sunt necesare și binevenite pentru a permite schimburi de idei și a ține pasul cu dinamica unui astfel de sistem.
Invitații la Simpozion, atât o parte dintre cei sosiți din alte județe ale țării, cât și reprezentanții locali ai Direcției de Sănătate Publică, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș sau ai Asociației Prietenii Spitalului au participat, alături de conducerea Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare la o conferință de presă în care, după prezentarea oaspeților, întâlnirea a reprezentat o discuție interactivă între jurnaliști și cei care se află în prima linie a sistemului medicinei de urgență. Comandantul Dorin Oltean, inspectorul-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mureş a arătat că, în țară, timpul mediu de răspuns al echipajelor UPU-SMURD este de 11 minute, la Târgu Mureș intervențiile având un timp de răspuns de aproximativ 9,2 minute.
Toți cei prezenți au subliniat importanța conștientizării fiecărei instituții implicate în salvarea de vieți omenești că situațiile de urgență nu pot fi gestionate decât în situația în care toți cooperează, de la momentul producerii unui accident sau a unui eveniment nedorit și până când pacientul ajunge în spital. Sistemul de urgență din România are un grad de încredere de peste 90% în rândul populației, iar această încredere trebuie confirmată, menținută și, de ce nu, crescută continuu prin multă muncă și implicare.
Prof. dr. Dorin Săndesc a vorbit despre evoluția sistemului în ultimii 20 de ani, reușind în prezent să fie acoperit în mod logic întreg lanțul supraviețuirii prin cooperarea tuturor instituțiilor cu atribuții în acest sens. Dr. Hadrian Borcea a precizat că tăria sistemului este reflectată de modul în care lucrurile bune sunt continuate, iar cele mai puțin bune sunt corectate. Acesta a arătat că românii apelează sistemul de urgență mai des decât orice alt serviciu de sănătate și trebuie găsite resursele necesare pentru ca fiecare dintre pacienți să primească un ajutor satisfăcător.
S-a subliniat, de asemenea, nevoia de conștientizare a populației, care trebuie să înțeleagă că, în UPU, există cinci nivele de priorități, prima prioritate fiind urgențele majore, iar ultima prioritate pacienții care au nevoie doar de un consult sau un sfat medical. Dacă românii ar apela întâi la medicii de familie atunci când problema pe care o au nu reprezintă neapărat o urgență medicală, timpul de așteptare în UPU s-ar reduce considerabil.
Lucrările celei de-a doua ediții a Simpozionului ”Medicina de Urgență Azi” continuă pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă, la Biblioteca Judeteana "Petre Dulfu" Baia Mare cu prezentări medicale și workshop-uri interactive susținute de nume grele ale medicinei de urgență.

Biroul de presă al Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare

Localizare pe hartă

Top